duminică, 28 iunie 2009

O tempora, o mores! (Cicero) - Ce vremuri, ce moravuri!

Fetele din ziua de azi le impresionezi cu: o masina tare, un telefon smecher la care suna ultimele manele la moda, cu un limbaj de cartier cat mai colorat, cu un tatuaj mare postat la vedere care nici nu conteaza ce reprezinta, cu niste tzoale pe care scrie cu litere de o schioapa un brand arhicunoscut si multe alte secrete de cocalar adevarat special concepute pentru a cuceri o pitzipoanca.
Cele situate de partea opusa sunt atat de greu de gasit precum acul in carul cu fan, o fata caruia sa-i reciti versurile :

Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...

Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

si sa nu iti rada in fatza ca esti un romantic ratacit in era noastra care sa nascut in epoca gresita.
Dar cum soarta favorizează pe cei îndrăzneţi si nu intotdeauna ceea ce incepe prost se termina si mai prost, dedic acesta poezie persoanei care mi-a fost alatruri cand am demonstrat ca exceptia confirma regula din legiile lui Murphy.

Un comentariu:

  1. Eminescu rămâne poetul tuturor vremurilor..îmi place cum ai tratat problema,însă e mult prea târziu pentru schimbare..căci"otrava a intrat deja în sânge"

    RăspundețiȘtergere